Bun venit la Hotel Royal!
Inaugurat in anul 2007 si renovat complet in 2016, intr-o cladire din secolul al XIX-lea care-i confera eleganta si stil, Hotelul Royal este situat intr-o zona frumoasa si linistita a Craiovei, aproape de centrul orasului si de principalele atractii turistice. Mai precis, acesta se gaseste la 10 minute de mers cu masina de la Aeroportul din Craiova si la 1,5 km de gara.
Locatia favorabila, reprezentata de o casa boiereasca construita in stilul eclectic, cu elemente neoclasice si ornamente ale arhitecturii neobaroce, face din Hotel Royal locul ideal pentru petreceri private/evenimente corporate unice, dar si pentru sejururi ce te invaluie intr-o atmosfera nobila.
Camerele sunt rafinate si comode, fiecare fiind decorata intr-un stil unic, atat din punct de vedere al nuantelor alese, cat si al mobilierului sau chiar a dimensiunilor. Prin amplasare si design, echipa Hotel Royal a reusit sa readuca la viata un colt din lumea de acum un veac, adaptata insa necesitatilor moderne.
Dincolo de asta, din dorinta de a face din orice sedere una de neuitat, Hotel Royal ofera oaspetilor sai numeroase facilitati incluse in tariful de cazare.
Acesta pune la dispozitie 24 de camere, dotate cu mobilier masiv, aer conditionat, mocheta, TV, minibar, baie cu dus, internet, uscator de par, telefon, canale prin satelit, birou, facilitati de calcat, garderoba/dulap. Totodata, in camere se gasesc articole de toaleta gratuite, halate si papuci de casa. Serviciul de trezire, serviciul de pastrare obiecte de valoare si cel de receptie deschisa nonstop fac si ele parte din pachetul de servicii incluse in tariful de cazare.
Oaspetii au la dispozitie camere single confortabile, camere duble intime, precum si suite elegante. Intimitatea, luxul si atentia la detalii sunt unele dintre atributele personalului hotelier. Ceea ce isi doreste echipa Hotel Royal este ca toti oaspetii sa descopere atmosfera placuta, eleganta si rafinamentul spatiilor de cazare, precum si profesionalismul unor servicii ireprosabile orientate catre satisfacerea celor mai inalte cerinte ale turistului modern.
De asemenea, in cadrul hotelului exista o crama complet renovata, cu o capacitate de 70 de locuri, perfecta pentru evenimentele speciale ce merita o locatie unica, un Relax Bar si un restaurant redecorat in anul 2018. Acesta din urma are 170 de locuri si isi intampina oapetii intr-o atmosfera intima si linistita.
Dimineata, oaspetii sunt invitati sa serveasca un mic dejun delicios in stil bufet suedez. Pentru pranz si cina, acestia sunt poftiti cu drag sa serveasca specialitati culinare din bucataria romaneasca si internationala, insotite de vinuri locale de calitate si bauturi fine.
Precizam ca toti oaspetii nostri beneficiaza de discounturi pentru serviciile de a la carte din cadrul restaurantului nostru.
Pentru evenimente corporate importante, cum ar fi lansarea de produse, prezentari, training-uri sau simple sedinte, conferinte, sustineri de doctorate, Hotel Royal dispune de doua sali de conferinta complet utilate (cu variante de coffee break si meniuri de pranz sau cina incluse in oferta de organizare). Salile au in dotare videoproiector, ecran de proiectie, flipchart, consumabile si conexiunea wireless la internet.